De multe ori copiii pot avea comportamente pe care adulții nu le pot explica și a căror sursă nu o pot desluși cu ușurință. Ei pot avea reacții violente inexplicabile la prima vedere, la anumite persoane, situații sau obiecte care au sau nu o directă legătură cu o situație ce i-a traumatizat sau speriat în trecut. Este greu de crezut și totuși adevărat, că uneori chiar și un ton foarte ridicat, răspunsuri răstite aplicate repetat sau un comportament mai dur pot fi surse ale unei traumatizări ale psihicului și emoționalului copilului, cu consecințe ce pot fi vindecate doar dacă există cineva care să intervină la timp. Cu atât mai mult, traumele puternice sau de lungă durată pot afecta copilul pe viață din punct de vedere emoțional sau psihic.
Traumele sunt experiențe intense neplăcute care survin pe neașteptate și care pe copii îi tulbură în așa măsură încât poate apărea o deconectare între mintea, corpul și spiritul lor, lăsându-i total neajutorați în fața pericolului.
Surse ale traumei la copii pot fi: comportamentul dur al celor din jurul lor adresat lor sau altor persoane (părinți, profesori sau educatori, colegi, prieteni, persoane străine), țipatul repetat la ei, bătăile, umilirile de tot felul, acuzări nedrepte, admonestarea în fața altora, bullying-ul și în general orice formă de agresiune fizică sau psihică aplicată lor sau cuiva din anturajul apropiat (de exemplu asistarea la bătăile sau certurile dintre părinți) etc.
Frica permanentă, tensiunile nervoase cauzate mai ales de persoane în care ar trebui să aibă încredere reprezintă pentru copii un stres ce le consumă energia deteriorându-le sănătatea fizică sau psihică, vitalitatea, stima de sine, încrederea în sine și în ceilalți.
În fața oricarei forme de traumă copilul se găsește vulnerabil și cu cât copilul este mai mic, cu atât el poate fi afectat mai ușor chiar și de întâmplări sau situații care nu ar avea impact la o vârstă mai mare.
Caracterul traumatic nu stă numai în evenimentul în sine, ci mai ales în efectul pe care îl poate avea asupra sistemului nervos imatur al copilului mic și foarte mic.
Sperietura la bebeluși
Copiii nu au toate mecanismele de aparare dezvoltate și nici forța fizică de a se apăra în astfel de situații. Fiecare dintre noi a trecut în copilărie printr-o sperietură zdravănă și este imposibil să nu ne aducem aminte de senzațiile pe care le-a simțit corpul nostru: tremurături ale membrelor, transpirații, bătăi rapide ale inimii, chiar amețeli și greață. Bineînțeles ca aceste manifestări apar și în cazul adulților, însă în cazul copiilor ele sunt mai profund și necontrolat simțite. Toate acestea sunt rezultatul descărcării unei cantități de hormoni ai stresului, adrenalina și cortizolul, cu rol de a pregăti orice organism pentru orice formă de stres, prin luptă, fugă sau înghețare. Acești hormoni nu sunt dăunători organismului decât dacă stresul este de lungă durată. Un bebeluș sau un copil mic nu vor recurge la luptă sau fugă ei nefiind pregătiți fizic, ci vor recurge la a îngheța.
Gândiți-vă ce înseamnă pentru aceștia o traumaă suferită repetat și pe o lungă perioadă de timp. Îi poate afecta creând o viitoare vulnerabilitate emoțională sau psihică permanentă.
Chiar și evenimente traumatice ocazionale survenite in timpul unor activități banale sau de toate zilele, cum ar fi o căzătură în timpul mesei însoțită poate de un țipăt puternic al cuiva din jurul copilului sau un lătrat puternic al unui câine spre exemplu, poate face ca pe viitor copilul să asocieze oricare din aceste elemente cu momentul acelui eveniment. Poate asocia vreunul din alimentele pe care le mânca atunci sau un lătrat care să semene și va avea mereu o reacție la aceste lucruri. Sunt copii care au dezvoltat și alergii la unele alimente ce au însoțit astfel de situații sau alte manifestări somatice inexplicabile cum ar fi durerile de burtă, dureri de gât, de cap, amețeli sau greață, toate fără o cauză obiectivă, căci oricare dintre elemente devin stimuli pentru declanșarea unei reacții de disconfort.
Reacțiile adulților care însoțesc copiii în acele momente sunt foarte importante și pot avea rolul de a atenua sau agrava urmările traumei. De aceea adulții trebuie să reacționeze calm și sigur pentru a-i crea copilului o senzație de confort și siguranță.
Confortul se obține vorbindu-i copilului cu blândețe, întrebându-l în cazul în care deja vorbește, dacă și unde îl doare, dacă poate să arate cu mâna pe corp unde îl doare sau să descrie orice stare pe care o percepe. Aceste minute de discuție îl vor liniști și detensiona, îi vor reda siguranța și îi vor elibera energia produsă în urma sperieturii. În cazul unui bebeluș, acesta trebuie luat în brațe, mângâiat ușor timp în care îi vorbim și lui cu cea mai mare blândețe sau îi cântăm un cântecel preferat sau îi dăm jucăria preferată.
În urma situațiilor traumatice apărute chiar și izolat, descărcarea hormonilor de stres ajută mai departe la formarea energiei care în mod normal ar trebui să pregătească corpul pentru o acțiune de apărare. Dar cum copilul nu are această capacitate, energia respectivă, dacă nu este în niciun fel consumată, ea ramâne stocată în organism și ori de câte ori se va întâlni cu vreunul din elementele ce au însoțit trauma, copilul va reactiona prin plâns sau refuz sau orice reacție ce nu îi este caracteristică în mod obișnuit. De aceea este foarte important ca pe întreaga durata a copilăriei părinții să fie foarte atenți în primul rând la comportamentul lor în preajma copiilor și în al doilea rând la orice reacție sau comportament neobișnuit al copilului astfel încât să ia la timp măsurile necesare atunci când este cazul.
