S-au discutat și se vor mai discuta multe pe tema depresiei, dar teoriile momentan acceptate sunt cele ce privesc tulburarea depresivă ca o boală bio-psiho-socială. Sunt multe aspecte de menționat, dar voi face referire la aspectele legate de diagnostic, iar în articolele următoare voi vorbi despre aspectele neuro-inflamatorii în patogeneza, diagnosticul și tratamentul depresiei, la farmacoterapia depresiei după ultimele date din literatură, la populațiile aflate la risc (vârstnicii, persoanele cu afecțiuni comorbide cu depresia, cei cu deficit cognitiv și legătura cu factorii inflamatorii), prognosticul și factorii de prognostic, intervențiile psiho-sociale pentru reabilitarea persoanelor ce suferă de depresie (psihoterapia și/sau modelul CARe) și în cele din urmă voi vorbi despre suicid și inflamație.
Despre modul în care standardele actuale precum DSM-V sau ICD- 10 ne propun să diagnosticăm tulburarea depresivă pot spune că adună sub același diagnostic o mulțime eterogenă de fenotipuri și genotipuri, deoarece putem discuta despre 2 persoane cu același diagnostic care să aibă doar un simptom comun sau chiar nici unul. Pentru un diagnostic sunt necesare cel puțin 1-2 din cele 3 simptome tipice și cel puțin încă 2-4 din cele 9 simptomele comune și nici unul din simptome, nu trebuie să aibă o intensitate deosebită, iar durata minimă a întregului episod să fie de minium 2 săptămâni).
Simptome specifice
- Dispoziție depresivă / deprimată – cea mai mare parte a zilei și/sau aproape în fiecare zi, dar care este totuși neinfluențată de circumstanțe;
- Anhedonie – pierderea plăcerii și/sau a interesului pentru activități considerate ca fiind plăcute în mod normal;
- Astenie și/sau fatigabilitate și/sau scăderea nivelului de energie – doar în ICD 10, nu apare în DSM IV în simptomele centrale ale depresiei.
Simptome comune
- Pierderea încrederii în sine;
- Sentimente de vinovăție / culpabilitate / autoreproș;
- Gânduri recurente de moarte / suicid / orice comportament de tip suicidar;
- Diminuarea capacității de concentrare;
- Modificarea în activitatea psihomotorie;
- Tulburări de somm, insomnie sau hipersomnie, somn superficial, neodihnitor;
- Variații de apetit față de perioada anterioară.
Spre exemplu, putem avea o persoană care să aibă dispoziție depresivă ca simptom tipic și tulburări de somn, idei de vinovăție/lipsă de valoare și reducerea stimei de sine ca simptome comune, iar altă persoană care să manifeste anhedonia (pierderea intereselor și a bucuriilor pentru ceea ce le aduce plăcere anterior) și reducerea energiei, care duce la o fatigabilitate crescândă și o activitate diminuată ca simptome tipice, plus reducerea capacității de concentrare a atenției, tulburări de apetit și reducerea stimei de sine, ca simptome comune (am exclus din exemplul de față simptomele ce vizează ideile sau actele de vătămare, hetero sau auto agresive și/sau tentativa de suicid, deoarece ar fi complicat tabloul clinic). După cum puteți observa cele două persoane nu seamănă deloc ca simptomatologie, dar vor avea același diagnostic.
Deci, abordarea terapeutică trebuie să fie personalizată după nevoile fiecărei persoane. Mai mult putem avea cazuri în care sunt prezente doar câteva simptome, insuficiente pentru a pune diagnosticul de tulburare depresivă conform criteriilor, dar persoana respectivă să sufere imens din cauza intensității simptomelor și/sau a persistenței lor. O astfel de tulburare poate fi și distimia care este o afectare cronică a dispoziție, ce durează cel puțin câțiva ani, care nu este suficient de severă sau în care episoadele individuale nu sunt suficient de prelungite, pentru a justifica un diagnostic de tulburare depresivă severă, moderată sau ușoară, dar acest lucru nu înseamnă că persoanele respective nu suferă sau suferă mai puțin.
Din punct de vedere al aprecierii severității tulburării depresive conform standardelor ICD 10, acesta se poate aprecia în funcție de numărul și/sau severitatea simptomelor.
Episod depresiv – simptome
Episodul depresiv ușor are prezente un simptom tipic și 2 sau 3 simptome comune, care persistă de cel puțin 2 săptămâni și persoana este afectată de acestea, însă reușește să desfășoare cele mai multe din activitățile cotidiene. Trebuie făcut diagnosticul diferențial cu doliul, tulburările de adaptare, tulburările de conduită, tulburările recurente, tulburarea bipolară, etc.
Episodul depresiv moderat are mai mult de 4 din simptomele menționate anterior, iar persoana are mari dificultăți în desfășurarea activităților zilnice.
Episodul depresiv sever fără simptome psihotice are prezente toate simptomele tipice si mai multe simptome comune, dar intensitatea lor este marcată, chiar chinuitoare pentru persoana respectivă. Este tipică prezența unor sentimente de vinovăție (culpabilitate), scade dramatic stima de sine și apare percepția de inutilitate. Mai mult, ideația și tentativele suicidale sunt frecvente, iar la persoanele vârstnice sau la cele cu boli cronice, de multe ori apare așa zisul suicid pasiv (refuză alimentația, medicația, etc). Evident, dacă apare și o simptomatologie cu fenomene psihotice, cu idei delirante, halucinații, inhibiție psihomotorie sau stupor putem vorbi despre un episod depresiv sever cu fenomene psihotice. De obicei, halucinațiile și delirul sunt congruente cu dispoziția, dar nu este obligatoriu. Prezența lor sau a ideilor suicidale reprezintă o urgență medicală majoră.
Dacă în decursul vieții au survenit mai multe episoade depresive, atunci discutăm despre o tulburare depresivă recurentă, care se diagnostichează și clasifică similar.
De aceea, fiecare persoană trebuie evaluată cu grijă și trebuie ținut cont de particularitatea fiecărui caz pentru un diagnostic și un tratament corect, dar în linie cu nevoile și așteptările de la tratament ale acelei persoane.
Traian Purnichi este medic specialist psihiatru, autor a peste 60 de articole de specialitate, a editat 4 cărți, a proiectat și implementat 7 studii epidemiologice și de fază IV. Este pasionat de psihiatrie, reabilitare și antreprenoriat. Cercetările sale au primit numeroase premii inclusiv premiul World Psychiatric Association. În cadrul formării de bază a urmat și cursurile de psihofarmacologie a Clare College Cambridge în colaborare cu Neuroscience Education Institute și a primit titlul de doctor în medicină pentru cercetările fundamentale din sfera markerilor biologici din tulburarea depresivă. În momentul de față, lucrează de câțiva ani ca medic psihiatru în cadrul Ambulatoriului Integrat al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie pe care îl coordonează și conduce proiecte de sănătate mintală la Clinica de Psihologie si Psihiatrie Mind Experience.
1 Comment