De multe ori copiii pot avea comportamente pe care adulții nu le pot explica și a căror sursă nu o pot desluși cu ușurință. Ei pot avea reacții violente inexplicabile la prima vedere, la anumite persoane, situații sau obiecte care au sau nu o directă legătură cu o situație ce i-a traumatizat sau speriat în trecut. Este greu de crezut și totuși adevărat, că uneori chiar și …
S-au discutat și se vor mai discuta multe pe tema depresiei, dar teoriile momentan acceptate sunt cele ce privesc tulburarea depresivă ca o boală bio-psiho-socială. Sunt multe aspecte de menționat, dar voi face referire la aspectele legate de diagnostic, iar în articolele următoare voi vorbi despre aspectele neuro-inflamatorii în patogeneza …
Ce impact are această perioadă asupra adolescenților? Trebuie să ne gândim mai întâi la ceea ce înseamnă adolescența în mod normal, într-o perioadă obișnuită, fără provocări suplimentare. Adolescența însăși este o provocare. Fiind perioada de trecere de la copilărie la maturitate, adică aceea în care nu mai ești nici copil, dar nici adult, este …
In aceasta perioada, rutina noastra zilnica a fost afectata. Am fost scosi “cu forta” din ritmul obisnuit. Cum ne afecteaza psihic si emotional aceasta schimbare? Depinde de fiecare cum alege sa vada aceasta situatie. Fiecare persoana va trece aceasta informatie prin filtru propriu de gandire. Acest filtru poate avea o gandire rationala, adica functionala …
În perioada următoare, organismul poate fi într-un sistem de avarie. Acest lucru înseamnă că echilibrul nostru emoțional va fi perturbat de diferite stări de frică, panică, care pot duce la o perturbare a somnului sau la diferite somatizari ale acestei frici/anxietăți. Putem simți în corp: senzații amestecate și chiar dureroase, modificări ale apetitului, într-un …
Liliana Toporan, Psihoterapeut: Traumele produc modificări biochimice și automat comportamentale. De aceea, în acest context, un suport psihologic este necesar pentru a parcurge această perioadă. Adaptabilitatea și flexibilitatea sunt proprietăți ale caracterului nostru pe care trebuie să le exersăm în aceste situații. Adaptabilitatea, de exemplu, ne …
Pandemia actuală și condițiile inedite nu trebuie să întrerupă procese care până acum se derulau în cadru adecvat, procese care țin de sănătatea fizică și psihică. Spre deosebire de vremurile trecute, în zilele noastre ne stau alături tehnologia și tehnica avansată de comunicare. Avem în continuare nevoie să ne menținem sănătoși fizic și mental …
Doliul este starea generală pe care o experimentezi in urma pierderii unei persoane dragi din viața ta prin divorț sau deces. El se cuibărește in sufletul tău și îl simți ca o greutate in zona din spatele sternului, ca o anxietate permanentă, ca o durere sau suferință interioară continuă. Nu se aseamănă cu nicio emoție experimentată până atunci …